Doctoratul în România

Diploma de doctor obţinută la Roma, a intrat în posesia lui Sigismund Toduţă abia în 1970, când şi-a îndeplinit obligaţia de a-şi publica rezumatul tezei în Italia, în 30 de exemplare. Astfel şi-a putut împlini visul de a înfiinţa la Cluj studii doctorale. Prestigiul şcolii muzicologice clujene a crescut evident şi datorită exigenţei sale recunoscute.


Teze de doctorat realizate sub conducerea ştiinţifică a prof. S. Toduţă:

1. Romeo Ghircoiaşiu, Contribuţii la istoria muzicii româneşti, 1971;
2. Gheorghe Ciobanu, Lăutarii din Clejani, 1971;
3. Vasile Herman, Formă şi stil în noua creaţie muzicală românească, 1973;
4. Cornel Ţăranu, Creaţia enesciană în lumina prezentului, 1973;
5. Erwin Junger, Funcţia armoniei baroce în lucrările lui J. S. Bach, 1975;
6. Victor Giuleanu, Principii fundamentale în teoria muzicii, 1976;
7. Octavian Nemescu, Capacităţi semantice ale semnului muzical, 1978;
8. Anatol Vieru, De la moduri spre un model al gândirii muzicale intervalice, 1978;
9. Hans Peter Türk, Contradominanta în creaţia lui W. A. Mozart, 1979;
10. Gheorghe Firca, Structuri şi funcţii în armonia modală, 1979;
11. Constantin Rîpă, Ideea mioritică în creaţia muzicală cultă românească, 1980;
12. Nicolae Brânduş, Baze ale unei analize formale a limbajului muzical, 1982;
13. Péter Vermesy, Evoluţia cadenţelor de la monodia medievală până la Renaştere, 1983;
14. Dan Voiculescu, Aspecte ale polifoniei secolului XX, 1983;
15. Ede Terényi, Unele elemente de teorie generală ale armoniei contemporane, 1983.