Numirea profesorului Sigismund Toduţă ca rector al Conservatorului G. Dima, la 1 octombrie 1962, a însemnat un moment de importanţă majoră în viaţa institutului. Însăşi denumirea funcţiei era de acum pronunţată cu o sporită distincţie.
Prin ţinuta şi formaţia sa academică se integra cu cinste în pleiada distinşilor rectori din centrul universitar clujean de la acea vreme, precum: Constantin Daicoviciu, Aurel Moga, Alexandru Domşa, Emil Negruţiu şi Daniel Popescu, purtând prin erudiţia şi comportamentul lor alura magnificenţei, chiar dacă trebuiau să răspundă apelativului TOVARĂŞE!
Faptul că doleanţele muzicienilor erau transmise Ministrului Învăţământului, prof. Ştefan Bălan de către un glas recunoscut pe plan naţional prin titlurile obţinute, a permis o favorabilă negociere a problemelor cheie: cifra de şcolarizare, planuri de învăţământ, etc.
Întrucât nu s-a păstrat un proiect managerial, încercăm în cele ce urmează să punctăm direcţiile pe care le-am descifrat din însăşi participarea nemijlocită la îndeplinirea intenţiilor preconizate de către conducere, intenţii care au fost realizate în timp, nu fără a întâmpina numeroase dificultăţi, unele obiective, altele datorate mentalităţilor epocii.
- asigurarea efectivului de studenţi necesar fiinţării Corului şi Orchestrei institutului;
- restructurarea corpului didactic prin reorganizarea catedrelor, pensionări şi angajarea tinerilor absolvenţi;
- urmărirea nivelului de pregătire a studenţilor prin vizitarea orelor de curs, asistenţă la examenele unor discipline teoretice dar şi la cele de Specialitate, Muzică de cameră, Pian secundar şi altele;
- sublinierea importanţei cercetării ştiinţifice prin referate tematice în catedre, măsuri de pregătire a primei Sesiuni de comunicări ştiinţifice a cadrelor didactice din 1964 şi tipărirea acestora în volum;
- antrenarea cadrelor didactice de la Facultatea de Instrumente şi Canto în recitaluri anuale publice, şi organizarea primei Stagiuni permanente de concerte în 1965;
- acordarea unei importanţe sporite acestei manifestări artistice prin tipărirea de afişe, programe de sală, fotografierea protagoniştilor şi imprimarea pe bandă de magnetofon;
- lărgirea orientării repertoriale prin programarea a numeroase lucrări aparţinând stilului baroc şi accentuarea interesului pentru muzica secolului al XX-lea (eliminarea unor lucrări romantice lipsite de valoare);
- cunoaşterea bazei reale a materialului de studiu prin inventariere şi adoptarea de măsuri pentru actualizarea zestrei bibliotecii;
- achiziţionare de magnetofoane din U.R.S.S., Cehoslovacia şi R.D.G.;
- încercarea de a stabili relaţii cu alte instituţii de artă din ţară şi străinătate.
* * *   Sigismund Toduţă - Destăinuiri, Documente, Mărturii, 2008.

